Acum șapte ani, primeam cu durere în suflet vestea trecerii la cele veșnice a Părintelui nostru duhovnicesc, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu. Durerii firești resimțite la despărțirea trecătoare de un Părinte preaiubit i-a făcut loc, treptat, încredințarea de a avea un ajutor de nădejde în Împărăția Cerurilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Înaltpreasfinția Sa ne-a fost Părinte duhovnicesc, model şi călăuză, în care am găsit îngemănate credinţa mărturisitoare şi o profundă cultură. Așa cum și-a dorit, a trecut la veșnicele locașuri, de acasă, de la Cluj, unde bătrânul oștean, în ultimii 18 ani de viață, s-a aflat sub drapelul Bisericii. Clujul i-a oferit bucurii și împliniri, însă și dureri și dezamăgiri. Orașul din care a fost expulzat pe nedrept în tinerețe, avea să-l reprimească în anul 1993 ca arhipăstor și luminător.

Slujirea ierarhului și cărturarului Bartolomeu Valeriu Anania în metropola transilvană s-a desfășurat sub cele trei principii călăuzitoare, pe care le-a pus la inimă discipolilor și colaboratorilor: frică de Dumnezeu, obiectivitate și transparență. Prețuind valorile adevărate și acordând credit tinereții, a știut să se înconjoare de colaboratori dispuși să fie formați pentru o slujire sinceră, curată și jertfelnică. De altfel, după cum se cunoaște, Vlădica Bartolomeu a luptat din răsputeri, prin cuvânt și prin puterea modelului, împotriva corupției de la orice nivel și din orice generație, dar și împotriva vicleniei și a ipocriziei, a răului care se insinuează folosind măștile binelui. În perioada imediată de după decembrie 1989, prin Grupul de reflecție, alături de Părintele Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al României și de alți intelectuali de marcă, clerici și mireni, a contribuit la gestionarea perioadei de tranziție în plan bisericesc și a participat la asanarea societății românești în general.

Vlădica Bartolomeu era, totodată, un vizionar care înțelegea dincolo de aparențe. Nu mult după ieșirea din comunism, a tras semnale puternice de alarmă cu privire la noile tendințe de încălcare a libertății și demnității poporului pe care l-a iubit atât de mult, și îl iubește în continuare, de unde este: „Sub masca libertății, a democrației, a îngăduinței, vor să ni-L smulgă pe Dumnezeu din suflet și rugăciunile de pe buze si din urechi”, spunea, profetic, încă din anii 2000, vrednicul de pomenire arhiereu Bartolomeu. Și continua astfel: „De aceea trebuie să fim treji, noi creștinii, și Biserica noastră, pentru că vremurile încep sa fie grele. Și vor fi din ce în ce mai grele! În numele libertății și democrației, se pregătesc crime morale și chiar fizice!” Înaltul Bartolomeu spunea atunci aceste lucruri pentru a ne întări și pregăti duhovnicește, gândindu-se la noi toți cu acea grijă și neliniște cu care comandantul de oști, care știa de ce e în stare inamicul, își lasă oastea și căpitanii, încă fără experiență, în fața unui mare război.

De asemenea, resimțea, deja, începuturile unui fenomen care astăzi este în floare, dacă ne gândim la vehemența cu care sunt atacate multe din valorile poporului nostru, inclusiv Biserica. Obișnuia deseori să atragă atenția asupra rolului tot mai contestabil pe care televiziunile îl aveau. După cum spunea într-o predică: „Câtă ipocrizie exista în vremurile noastre! Numai ca să facă bani societățile de televiziune! Micul ecran este un patrulater luminat pe dinăuntru, dar, de foarte multe ori, aducător de întuneric.”

Dar, și cu privire la riscurile puse de răspândirea internetului, pe acea vreme încă limitat față de potopul digital în care trăim noi astăzi, Vlădica Bartolomeu a atenționat tinerii, îndemnându-i să meargă la izvoarele curate ale Sfinților Părinți ai Bisericii: „În vremea noastră, nu puțini sunt tinerii curați la suflet, bine intenționați şi dornici să se inițieze în tainele vieții religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adică la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experiență, bine pregătiți şi gata să-i asiste pe cei neajutorați, ci preferă să se cultive prin internet sau televizor, unde nu de puține ori apar profeți improvizați, cu evidentă poftă de publicitate sau stăpâniți de un duh al cabotinajului stilizat.”

De altfel, îi iubea pe tineri nespus de mult, având  încredințarea că ei reprezintă viitorul neamului și al Bisericii. Nu pierdea niciun prilej de a li se adresa și a le da cuvânt de folos și încurajare iar în ultimii ani, fundația care îi poartă numele, a tinerilor studioși, a reușit să întrupeze cuvintele încurajatoare și să aducă multor tineri promițători un sprijin material concret. Cu umorul său firesc, spunea deseori că și el trăiește prin tineri a doua sa tinerețe deoarece prima s-a consumat în temnițele comuniste și în pribegie.

Studentul medicinist de odinioară, Anania, exmatriculat și alungat din Cluj în 1946, pentru vina de a fi condus greva studențească anticomunistă și antirevizionistă, după mai bine de 50 de ani, a fost reprimit în cetatea universitară de pe Someș. Senatul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj a hotărât să anuleze decizia de exmatriculare, iar la unul din cursurile festive ale studenților mediciniști, fiind invitat și ierarhul Bartolomeu, acesta le-a cerut sutelor de absolvenți să-l primească în promoția lor. În urale, Părintele Anania, a fost primit cu bucurie și entuziasm.

Cu dragoste și durere de Părinte față de tineri și față de copii, cel care și-a câștigat renumele de Leul Ardealului nu a contenit să atragă atenția asupra mijloacelor de pervertire a acestor suflete inocente, curate. O făcea din toată inima, adresându-se părinților cu acea putere pe care numai o inimă plină de dor, de iubire și de grijă o poate avea: „Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor. Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie.”

Datorită Mitropolitului Bartolomeu, Catedrala din Cluj a reușit să devină model de slujire liturgică și un cadru de echilibru între ethos și logos. Omiliile ierarhului cărturar și atitudinile sale de după 1993 au devenit evenimente majore ale cetății. Așa cum mărturisea, cuvântul său rostit la amvon, dorea să intre la inima tuturor, să hrănească și să călăuzească pe cei aflați în căutare de sine, de la simplul credincios până la cel mai rafinat intelectual. Animat de aceste preocupări a tâlcuit și diortosit Sfânta Scriptură, iar tipărirea ei ca ediție jubiliară a Sfântului Sinod, în anul 2000, a fost unul dintre evenimentele de excepție din răstimpul vieții sale.

Pe plan cultural, în timpul păstoririi sale, a vegheat la bunul mers al școlilor teologice de la Cluj, a crescut prestigiul editurii eparhiale, dezvoltând proiecte editoriale ambițioase și dinamizând revistele Renașterea și Tabor. Numeroase lucrări liturgice, teologice și științifice, unele fiind semnate chiar de ierarh, au contribuit la refacerea simbiozei dintre credință și știință, cult și cultură, aceasta fiind una dintre prioritățile enunțate chiar la începutul slujirii sale arhierești.

Vrednicul de pomenire arhiereu Bartolomeu Anania a fost o întruchipare a atitudinii pe care toți cei chemați la treapta apostoliei trebuie să o aibă, după cuvântul pe care Apostolii Petru și Ioan l-au adresat Sinedriului: „Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 4, 19). Vlădica Bartolomeu nu căuta la fața oamenilor și nu se temea să mustre reprezentanți ai înaltelor stăpâniri. Acum, mai mult decât oricând, este valabil cuvântul său tunător, aplaudat de mulțimea de popor strânsă la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de la Mânăstirea Nicula, prin care cerea respectarea identității noastre de creștini și de români: „Aș spune o vorbă, care să fie auzită bine: noi suntem europeni prin geografie, prin istorie și prin vocație. Noi suntem în Europa. Este vorba să intrăm în structurile europene și suntem gata să o facem, iar Biserica Ortodoxă Română și fiii ei au declarat-o sus și tare: suntem în Europa. Avem în față o nouă Europa care ni se propune, dar aș vrea să spun răspicat: Europa, nu Sodoma! Suntem europeni! Puneți la inimă, domnii mei și iubiții mei, reacția acestui popor care, de obicei, la slujbe nu aplaudă. Întoarceți-vă la casele voastre cu un spor de sfințenie și de bună cuviință, și mai cu seamă cu un mare spor de curaj. Noi, ca popor român, mai cu seamă în Transilvania, n-am pierit în vremurile grele, nu vom pieri acum. Important este să ne ținem trează conștiința noastră creștină și românească.”

Să ținem aceste cuvinte vii în inimile noastre și să căutăm, cu osârdie, să le împlinim, fiecare după măsura lui!

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să odihnească sufletul Părintelui nostru Mitropolit Bartolomeu acolo unde drepții se odihnesc și unde mila Lui face din cei muritori părtași ai Împărăției Cerurilor.

Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

(*** Cuvântul Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, transmis la împlinirea a șapte ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Mitropolit Bartolomeu al Clujului)

doxologia.ro

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,
       Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
       Marie!

Am aflat cu tristeţe despre trecerea din această viaţă a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, veste care a îndoliat şi îndurerat pe toţi românii din ţară şi străinătate.

Personalitate remarcabilă în plan naţional şi internaţional, Regele Mihai I al României rămâne în istorie ca simbol al unităţii şi demnităţii poporului român de pretutindeni şi exemplu de curaj, înțelepciune şi devotament în slujirea patriei şi a neamului românesc în vremurile dificile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi în perioada de început a regimului comunist din România.

De-a lungul întregii sale vieți în care a reprezentat cu demnitate poporul român, Majestatea Sa a fost un susţinător permanent al Bisericii Ortodoxe Române, participând adesea la slujbele din Catedrala Patriarhală, precum şi la sfinţirea Catedralei mitropolitane din Timişoara, în anul 1946, împreună cu Patriarhul Nicodim.

În aceste momente de întristare, în numele Sfântului Sinod, al clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm sincere condoleanţe Casei Regale a României şi ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să aşeze sufletul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi şi să dăruiască alinare sufletească tuturor celor îndureraţi de trecerea sa din această viaţă.

În toate bisericile din Patriarhia Română se vor înălța rugăciuni pentru odihna sufletului Regelui Mihai.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântare pentru membrii Casei Regale şi pentru toţi cei îndoliaţi,

 † DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursa : basilica.ro

 

Când aveam nouă ani, am scris o compunere pe care am lăsat‑o la şcoală sau am pus-o undeva, în pod. Dacă cineva mi-ar spune azi s‑o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa:

„Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna acolo, lângă tine.

Am acasă o fotografie cu mine copil, aşezată pe o maşină veche de tuns iarba. Şedeam pe maşina cu care omul acesta tăia iarba şi mă simţeam în siguranţă.

În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, cu surorile mele şi cu mine, Tatăl Nostru. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la maşina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată.

La cei şapte ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală, stăteam pe scaunul din faţă al maşinii Volkswagen broscuţă şi eram foarte mândră că am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor mă uitam pe fereastră la oamenii din alte maşini să văd dacă îl remarcau şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos.

Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota şi a fost destul de ciudat să fiu acolo, în aer, înconjurată de nori şi de zgomotul motoarelor; mă uitam în jos, spre pământ, şi puteam să văd maşinile şi copacii, lacul, câmpurile şi şoselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am văzut la distanţă un alt avion. Deodată, a spus: «Dacă aş începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celălalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor». M-a privit amuzat, să vadă ce spun eu. Am tăcut şi m-am gândit că omul acesta e destul de puternic să rezolve orice problemă.

Când mă întorceam de la şcoală, la casa veche din Versoix, el citea mereu Herald Tribune după masa de seară, dezlega rebusuri, asculta muzică clasică, înainte ca nesuferitele de televizoare să intre în viaţa noastră. Serile noastre în familie erau plăcute şi confortabile.

Când am devenit adolescentă, m‑a învăţat să conduc maşina, folosind pentru aceasta jeepul său. A fost foarte răbdător şi nu m‑a făcut să mă simt nervoasă sau neîndemânatică. El a fost dintotdeauna foarte calm, şi a fost bun şi înţelegător cu fiecare.

Dacă ceva se strica, el ştia să repare, mai ales lucrurile mecanice şi electrice. A fost minunat pentru mine când am avut prima maşină! Nu aveam nevoie să merg niciodată la garaj.

Am descoperit că acest om are talent artistic; el a fost un pasionat pianist (e aşa de păcat că nu a continuat!), iubeşte muzica clasică, este un talentat fotograf şi îi place să călătorească şi să imortalizeze peisajele noi. Când eram mici şi veneau la noi copii de la şcoală, el scotea un proiector special şi ne arăta desene animate cu ciocănitoarea Woody, răţoiul Donald și Mickey Mouse. De aceea serbările noastre de acasă erau vestite la şcoală şi fiecare se întrecea să fie invitat în casa noastră.

Amintiri unice sunt serile în care înregistra, în fiecare an, mesajul pentru Europa Liberă, care se transmitea în România în seara de Anul Nou. Noi toate trebuia să fim liniştite în timpul înregistrării, de fapt, trebuia să stăm în altă cameră, ca să nu‑l deranjăm. Ascultam cu încordare cuvintele şi cadenţa limbajului. Eram de fiecare dată impresionate şi înţelegeam că e vorba de ceva cu adevărat important.

Eram mic copil atunci când am înţeles că există o parte în acest om care nu ne aparţine nouă. Totul era legat de înregistrările radio din fiecare an: o latură misterioasă a existenţei sale, mai presus de viaţa personală. Acest sentiment devenea evident şi în orele în care el ne povestea despre o ţară nu prea îndepărtată pe care o iubea şi pe care o pierduse, când ne vorbea în limba acelei ţări, când ne arăta fotografiile acelui ţinut şi ne punea să ascultăm muzica acelor meleaguri. La început ne‑am întrebat cum poate cineva să piardă o ţară, cum se poate una ca asta ?! Dar ceea ce înţelegeam era că omul acesta era mai mult decât unul dintre membrii familiei noastre; în viaţa lui era o altă dimensiune, cumva deasupra noastră; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujbă, ceva mult mai cuprinzător şi mai profund. Şi totuşi, acel ceva era, într‑un fel, şi o parte din noi. Sentimentul de apartenenţă a crescut odată cu noi şi ne‑a adus şi mai aproape de omul despre care vă vorbesc.

Această altă parte a lui îl făcea reţinut şi trist. Dar cum el e foarte echilibrat, reuşea să-şi învingă tristeţea. Persoana aceasta are ore metodic stabilite pentru orice, şi vorbele pe care le spune sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toată lumea să se simtă în siguranţă; niciodată nu e haos în jurul lui.

Acest om are un formidabil simţ al umorului şi poate spune glume foarte amuzante; simţul umorului ne‑a folosit lui şi nouă ca medicament, atunci când venea tristeţea.
Persoana aceasta e incoruptibilă, nu l-am putut minţi niciodată. De exemplu, nu m-am putut preface că sunt bolnavă, ca să nu merg la şcoală.

Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a‑şi întreţine familia: a crescut găini, a condus maşini, a făcut tâmplărie, a fost agent de bursă, pilot de încercare şi producător de echipament electronic. Am descoperit că a purtat o incredibilă corespondenţă cu tot felul de oameni din toate colţurile lumii, despre ţara lui, despre jeepurile lui, despre fotografii, maşini, avioane şi chestiuni mecanice. Auzeam cu toţii cum bătea literele la maşina lui de scris, în noapte, în timp ce ne cuprindea somnul. Era un sunet aşa de liniştitor!

Acest om a devenit Rege la vârsta de cinci ani şi continuă să fie. El a fost născut să reprezinte, să iubească şi să muncească pentru o ţară şi şi‑a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieţii lui, chiar şi atunci când ţara era departe de el şi interzisă lui.

A stat singur împreună cu armata lui în faţa naziştilor şi a schimbat destinul unui continent la 23 august 1944, la vârsta de douăzeci şi doi de ani, când a întors armele de partea aliaţilor, în cel de‑al Doilea Război Mondial. Apoi, el singur a durat ani de încăpăţânată rezistenţă în faţa comuniştilor care, în cele din urmă, l‑au forţat cu ţevi de puşcă şi cu tancuri să‑şi părăsească ţara.

Dar acest om a supravieţuit duşmanilor lui şi chiar copiilor duşmanilor lui.

Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lângă mine. El este dintotdeauna alături de tine.

Şi omul acesta este tatăl meu.

Margareta a României

 

Text scris de Principesa Moștenitoare Margareta în ziua de 25 octombrie 2001, când Majestatea Sa Regele Mihai a împlinit 80 de ani.

 

 

O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoară sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreuiați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrazneală, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiutorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit.

O, fericiților, sfinților, și bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Căutați dintru înălțimea slavei cereștilor voastre lăcașuri către noi, care în tot ceasul în nenumărate chipuri ne primejduim, și care pentru multa noastră lenevie și mândrie, covârșiți de boli, pagube, necazuri, și de înfricoșate și negândite nevoi, mai mult decât toți, după dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticaloșiti și asupriți. Dar cum oare s-ar fi putut să nu ajungem până aici? Voi, întru atâta desfătare și avuție pământească aflându-vă, în toata viața voastră dorirea nestricăcioaselor bogății ale harului neîncetat ați avut, iar noi, deși din mila proniei dumnezeiești săraci și strâmtorați fiind, cuvioasa neiubire de agoniseală defăimând, frumusețile mincinoase și stricăcioase ale acestui veac trufaș și nestatornic pururea râvnind, mai mult decât femeia cea gârbovă de ele ne-am pironit, iar cugetarea către cele cerești cu totul o am nimicit. Voi, socotind toată slava veacului de acum ca pe un fum, o umbră, și o nălucire de vis amăgitor, stăpânirea domnească, multa avere, sănătatea, și însăși viața voastră, pe toate gunoaie le-ați socotit, ca pe Hristos în veci să-L dobândiți; iar noi, de bună voie, și de nimeni siliți, prin lăcomie materialnică în prăpastia iubirii de plăceri de care rușine este a și grăi ne-am prăvălit, și mai mult decât necredincioșii și rău credincioșii iubind prostia și nerușinarea patimilor ne-am păgânizat. Pentru aceasta, în loc să ajungem, după cuvântul Stăpânului, sarea pământului și lumina lumii, pentru noi se hulește tot mai mult între neamuri numele cel preasfânt și de mare cuviință al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevărat, și în Treime închinat. Ce răspuns vom da oare Înfricoșatului, Dreptului, și Nemitarnicului Judecător, căci știm prea bine ca de neînlăturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotărârea, și dreapta răsplătire, pentru cele care cu gândul, cu cuvântul, și cu fapta am lucrat, și pentru ce la chinurile cele veșnice nicicând cugetând, în primejdia de a ajunge în ele mai jos decât cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitocească înțelegere ne aflăm, după cum Sfântului Macarie cel Mare i s-a descoperit.

Nu ne lăsați să ne netrebnicim mai mult și stăviliți alunecarea noastră spre robia lumii, a trupului, și a diavolului, prin sfintele și pururea primitele voastre rugăciuni, o, preafericiților martiri, rugătorilor fierbinte către Dumnezeu pentru toată lumea, pentru Ortodoxie, pentru țară și neamul vostru, pentru toți cei ce aleargă către voi cu credință tare și umilință nefățarnică. Mijlociți pentru noi toate cele bune și de folos pentru luminarea ochilor minților și inimilor noastre celor întunecate de grija vieții de acum, râvna aprinsă și neostoită pentru fapta bună ce v-a însuflețit pe voi, dobândirea întru cunoștiință a mărgăritarului celui de mult preț al binecinstitoarei și lucrătoarei prin dragoste credințe, prețuirea lui mai mult decât lumina ochilor și decât viața această vremelnică, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă. Plecați spre milă și îndurare pe milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne cheme la El pe toți, să ne deschidă ușa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca să voim să lucrăm în via și pe ogorul Lui, răscumpărând vremea trecută, pe care rău am cheltuit-o fiind întunecați de neștiință și biruiți de urâte gânduri și de patimi de necinste.

Cereți pentru noi și statornicia neclintită și tăria de diamant ce ați avut până ce v-ați dat sufletele voastre, curățite prin botezul sângelui, mai strălucitoare decât razele soarelui în mâinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, învrednicindu-ne și noi părții celei de-a dreapta, dimpreună cu voi și cu toți sfinții care I-au bineplăcut Lui de la începutul veacurilor, să-L slăvim pe Dumnezeul vieții noastre, pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh, în nespusa fericire a Împărăției Sale, în vecii vecilor. Amin.

  1. Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla
  2. 1 iunie
  3. Hristos a înviat !!!
  4. Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii